Forumul Cetatenie-Romana.info
Cetatenie-Romana.Info - Logoobtinere cazier romanesc 20 euro
Welcome Guest Search | Active Topics | Log In | Register

Depunere dosar la consulatele din ITALIA
ady Offline
#1 Posted : Friday, May 22, 2009 10:35:23 PM(UTC)
Rank: Membru Avansat
Posts: 157
Points: 501
Salutare, v-as ruga sa va spuneti parerea referitor la urmatoarea problema.
Conform legii cetateniei, Persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot
depune cererea de redobândire sau de acordare întemeiată pe dispoziţiile art. 10 alin. 1 şi art. 101, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice ori oficiile consulare competente după domiciliul sau reşedinţa solicitanţilor.


Din cunostintele mele, care, recunosc, nu sunt prea multe in domeniul juridic, eu inteleg ca daca o persoana poseda permis de SOGGIORNO, poate depune la consulatele Romaniei din Italia. Le-am adresat aceasta intrebare celor de la consulatul din Torino, la care, am primit un raspuns, mai mult decat tampit, mi-au zis ca "Puteti depune actele direct la ministerul justitiei din Bucuresti" .
Le-am mai scris un mail, la care am anexat si legea cetateniei, iar ei s-au limitat la a-mi raspunde sec "Domnule Cojocaru, raspunsul nosrtu ramane acelasi".
Am interpretat eu gresit legea?
Victor Antofica Offline
#2 Posted : Friday, May 22, 2009 11:54:16 PM(UTC)
Rank: Administratia

Posts: 962
Points: 2,427
Location: anglia
stiu ca cineva a incercat sa depuna la Londra,
dar n-am aflat inca dk a reusit sau nu
teoretic se poate, am mai auzit ca cineva a depus in cehia
derek1983 Offline
#3 Posted : Saturday, May 23, 2009 12:22:28 AM(UTC)
Rank: Membru Avansat

Posts: 478
Points: 1,203
Location: Bucuresti
Se poate depune la misiunile consulare in orice tara, daca aveti drept de sedere legala in acea tara.
Acum nu stiu ce o fi insemnand SOGGIORNO, am avut treaba cu ITALIA doar cand am deschis viza turistica pentru varamea , in rest decat cand mai trec prin parcul Kisselef, prin fata Consulatului.

Daca sogiorno este acelasi lucru cu Permis de sedere permanent/temporar , de aici din Romania cu siguranta ca se poate.

Acum depinde cum te-ai adresa Consulatului din Italia. Daca ai facut-o l apersoana I-a , sau pentru altcineva.

Si ca sa te lamuresti mai bine, ai putea sa scrii nu la Consulatul Italiei ci direct MAE-ului , aici in Bucuresti, Cel putin astea de aici o sa-ti dea raspunsul favorabil in acest sens, raspuns cu care ai putea sa te prezinti la Consulatul de la Milano/Roma/Torino si sa le baji pe gat, dosarul de redobandire a cetateniei.
ady Offline
#4 Posted : Saturday, May 23, 2009 5:07:18 AM(UTC)
Rank: Membru Avansat
Posts: 157
Points: 501
derek1983 wrote:
Se poate depune la misiunile consulare in orice tara, daca aveti drept de sedere legala in acea tara.
Acum nu stiu ce o fi insemnand SOGGIORNO, am avut treaba cu ITALIA doar cand am deschis viza turistica pentru varamea , in rest decat cand mai trec prin parcul Kisselef, prin fata Consulatului.

Daca sogiorno este acelasi lucru cu Permis de sedere permanent/temporar , de aici din Romania cu siguranta ca se poate.

Acum depinde cum te-ai adresa Consulatului din Italia. Daca ai facut-o l apersoana I-a , sau pentru altcineva.

Si ca sa te lamuresti mai bine, ai putea sa scrii nu la Consulatul Italiei ci direct MAE-ului , aici in Bucuresti, Cel putin astea de aici o sa-ti dea raspunsul favorabil in acest sens, raspuns cu care ai putea sa te prezinti la Consulatul de la Milano/Roma/Torino si sa le baji pe gat, dosarul de redobandire a cetateniei.



mam adresat la persoana 1, cu toate ca nu mie imi trebuie. Ideea de a ma adresa direct MAE-ului o aveam sh eu,insa credeam ca se poate sh fara asta, insa se pare ca o sa fiu nevoit so fac.
Oricum, ms mult pt raspunsuri.
geny Offline
#5 Posted : Saturday, May 23, 2009 10:41:26 AM(UTC)
Rank: Membru
Posts: 17
Points: 54
Citind legea, am inteles ca IN STRAINATE, se are in vedere cetatenii care locuiesc in Basarabia, Ucraina, care au fost cindva parti componente ale Romaniei, iar acum sunt straine ei.Dar e parerea mea.
VADIM Offline
#6 Posted : Saturday, May 23, 2009 2:09:57 PM(UTC)
Rank: Membru Avansat

Posts: 539
Points: 1,650
Location: Bucuresti
geny wrote:
Citind legea, am inteles ca IN STRAINATE, se are in vedere cetatenii care locuiesc in Basarabia, Ucraina, care au fost cindva parti componente ale Romaniei, iar acum sunt straine ei.Dar e parerea mea.


In mod normal legea are "publicul tinta" pe cei din Basarabia si din Bucovina. In aceste regiuni supravietuiesc 99% din cei eligibili.

Ca o mai aparea 1 % si din alte tari precum Italia, UK etc... etc... n-o sa-i afecteze nici decum pe cei din cadrul Ministerului Justitiei.
geny Offline
#7 Posted : Tuesday, May 26, 2009 6:02:28 PM(UTC)
Rank: Membru
Posts: 17
Points: 54
Pai nu sunt 1%, caci is plecati aproape 1 mln, dintre care majoritatea stau legal.Si apoi care e procedura depunerii dosarului, e necesar sa se programeze ca si basarabenii sau sunt si ei avantajati la depunere ca si cei care au permis de sedere in Romania? Era vorba ca se vor inregistra un numar de 30 000 de cereri pe an, dar din lege, am inteles ca la fiecare consulat cite 30 000 de cereri. Cine stie, va rog, sa raspundeti, deoarece am ceva rude peste hotare care ma bombardeaza cu intrebari.
vlado Offline
#8 Posted : Wednesday, May 27, 2009 3:08:58 PM(UTC)
Rank: Membru Avansat
Posts: 56
Points: 188
Location: Roma| Depunere (la consulatul Romaniei din Roma): Sept 2009
Noroc patani!

Stau la Roma. Ieri, am vorbit cu cei de la consulatul Romaniei la Milano. Deci, cererea pentru Redobandirea cetateniei romane SE POATE depune la consulatul Romaniei in Italia. Dosarele se depun numai in persona. Programari prin telefon nu se fac. Vii de dimineata la ei, te inscriu si pe parcursul zilei intri la consulat si depun dosar. Taxele se platesc la consulat (nu stiu in ce valuta).

Am niste intrebari in ceea ce priveste documente, daca ma puteti ajuta, v-as fi recunoscut:
1) este scris ca trebuie sa depunem cazier judiciar din strainatate. asta inseamna cel care din Moldova, sau Italia, sau amandoua?
2) trebuie sa depunem 3 declaratii. ele se scriu de mana sau sunt niste formulare pe undeva?
3) la just.ro sunt numarate actele necesare pentru a depune cerere. punctul 4 scrie - Acte de stare civilă în copii legalizate (certificate de naştere, căsătorie, de schimbare de nume). prin internet am gasit ca documentele aceste sunt:
certificatul de naştere (duplicat sau extras de la arhivă) – copie autentificată la notar;
- certificatul de căsătorie sau divorţ (duplicat sau extras de la arhivă) – copie autentificată la notar;
- certificate de naştere sau de deces ale părinţilor (duplicate sau extrase de la arhivă) – copii autentificate la notar;
- certificate de căsătorie sau de divorţ ale părinţilor (duplicate sau extrase de la arhivă) – copii auentificate la notar;
- certificate de naştere sau de deces ale bunicilor din partea mamei sau a tatălui (duplicate sau extrase de la arhivă) – copii autentificate la notar;
- acordul soţilor pentru dobândirea cetăţeniei de către copiii minori, dat prin declaraţie autentificată, cu precizarea domiciliului copiilor;
- certificate de căsătorie sau de divorţ ale bunicilor din partea mamei sau a tatălui (duplicate sau extrase de la arhivă) – copii autentificate la notar;
cineva poate sa comenteze si sa spuna daca-i corect sau nu?

si sa nu uitati, daca depuneti in Italia, trebuie sa luati o spravca din comuna ca santeti resident in Italia.
geny Offline
#9 Posted : Monday, June 01, 2009 4:01:45 PM(UTC)
Rank: Membru
Posts: 17
Points: 54
A reusit cineva sa depuna dosarul in Italia, Franta, etc.? Care sunt conditiile de a putea depune?
vladyus Offline
#10 Posted : Saturday, June 20, 2009 9:29:26 PM(UTC)
Rank: Membru
Posts: 15
Points: 45
Location: Chisinau
Ideea de a depune in Italia ma tenteaza, dar apare o alta intrebare: cat timp va lua procesarea dosarului? Oare mai mult decat cele din RM? Sau totusi exista un mic avantaj de a depune dosarul in strainatate? Ce gandesc despre asta membrii avansati?
Mika Offline
#11 Posted : Sunday, June 21, 2009 3:41:34 PM(UTC)
Rank: Membru Avansat
Posts: 92
Points: 279
Nu cred ca exista vreun avantaj sau dezavantaj de a depune dosarul in Italia sau oriunde in strainatate, cat va dura procedura redobandirii nimeni nu poate sa-ti spune, acum legea s-a schimbat si au introdus un termen de maxim 5 luni pentru examinarea dosarului dar ramane de vazut daca acest termen se va respecta. Eu am depus dosarul la Ambasada din Londra in 2005 si abia in decembrie 2008 am aparut in MO dar am facut si urgentarea. Daca poti depune dosarul in Italia, depune te pentru ca la Chisinau va trebui sa astepti vreo 3-4 ani pentru a putea depune actele.
andrei555 Offline
#12 Posted : Friday, July 24, 2009 1:47:39 PM(UTC)
Rank: Incepator
Posts: 8
Points: 24
Location: Chisinau
Buna,
am permis de sedere in Spania pe mai multi ani, adica sunt total legal aici cu acte in regula.
Ma intereseaza aceeasi intrebare, pot eu depune dosarul pentru REDOBINDIREA cetateniei romane la consulatele din Spania?
In caz ca da, este nevoie pentru asta din nou de programari pentru primire?

Poate cineva are ceva sfaturi din propria experienta in domeniul dat....
Cati Offline
#13 Posted : Friday, July 24, 2009 7:16:43 PM(UTC)
Rank: Membru Avansat

Posts: 89
Points: 267
Location: Tarragona, Spania
andrei555,

Stiu din experienta unor prieteni de-ai mei ca se poate. Daca ai permis de sedere in Spania, atunci ai domiciliu stabil acolo, corect? reiesind din acest lucru, poti sa te adresezi la Consulaturl Romaniei din Spania. Dar, cel mai bine e sa dai un telefon la consulat si sa intrebi. Imi pare rau ca nu pot sa te ajut mai mult. Succes!
smilek_lenu Offline
#14 Posted : Sunday, August 02, 2009 7:51:16 PM(UTC)
Rank: Incepator

Posts: 2
Points: 6
Location: Romania, Iasi
intr-adevar se poate depune dosarul in Italia la Consulat. vb de un caz real - o cunostinta de a mea a avut nevoie de cazier din Ro si i l-am scos in baza de procura. dau un copy-paste dupa actele pe care ti le cer cei de la Consulat IN ROMA :
- Copie legalizata titru de sejur = permisul de sedere Italian
- Copii legalizate pasaport, certificat de nastere, buletin
- Cazier judiciar RO, MD, IT (acel italian trebuie tradus la un traducator/notar in romana)
- Cele 3 declaratii –
1. Declaraţie personală, autentificată la notar sau consulat din care să rezulte dacă a mai depus sau nu o altă cerere de redobândire a cetăţeniei române;
2. Declaraţie personală autentificată la notar sau consulat din care să rezulte că în prezent nu întreprinde şi nu sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept, ori a siguranţei naţionale şi nici în trecut nu a desfăşurat asemenea activităţi;
3. Declaraţie personală autentificată la notar din care să rezulte menţinerea domiciliului în străinătate (Moldova) sau stabilirea domiciliului în România;
- Copii legalizate certificate de nastere parinti, certificatul lor de casatorie sau divort sau deces a unui parinte (de la caz la caz)
-Copii legalizate certificat de nastere a bunicilor, certificatul lor de casatorie, divort sau deces

Actele trebuie sa fie obligatoriu legalizate: ele pot fi legalizate de catre consulat direct(contra cost bineinteles).

IMPORTANT!
• Toate actele se depun într-un dosar cu şină
• Cererile se depun personal şi doar în cazuri temeinic justificate prin acte doveditoare de un reprezentant legal (mandatar sau avocat)
• Cererile se primesc numai însoţite de toate documentele
• Datele de stare civilă din documentele depuse trebuie să corespundă cu cele din certificatul de naştere
• Nu este necesară apostilarea pentru documentele din Rep. Moldova şi cele din Ucraina
PERSOANELE CARE DEPUN IN ITALIA TREBUIE SA AIBA PERMIS DE SEDERE ITALIAN (SOGGIORNO :D )VALABIL UN AN.
vlado Offline
#15 Posted : Wednesday, September 30, 2009 4:31:07 AM(UTC)
Rank: Membru Avansat
Posts: 56
Points: 188
Location: Roma| Depunere (la consulatul Romaniei din Roma): Sept 2009
Am depus dosar la Roma. La inceput n-au vrut, au pus o conditie neexistenta. Am insistit, am chemat la Bucuresti si mi-au dat voie. Aveti intrebari - just rise your hand!
Lori Offline
#16 Posted : Monday, October 05, 2009 6:21:25 PM(UTC)
Rank: Incepator
Posts: 5
Points: 15
Buna! Am si eu o intrebare. Poate cineva stie si-mi v-a putea raspunde. Un var de-al meu sta in Anglia, dar este ilegal. E posibil sa depuna el acolo dosarul in acest caz sau nu? Daca nu, poate mama lui sa depuna dosarul aici la consulat, avand procura de la notar? Multumesc anticipat pentru raspuns.

Daniela Offline
#17 Posted : Wednesday, October 07, 2009 1:54:42 AM(UTC)
Rank: Membru Avansat

Posts: 388
Points: 1,213
Location: Chisinau, Depunere Oct.2002/ Urgent. Apr.2008/ Aviz-Aug 2009/ Pub.- Dec.2009 Jur-IAN 2010 Cert nast cu CNP- FEBR 2010 Carte ID- MAR 2010, Pass- MAR 2010
Lori wrote:
Buna! Am si eu o intrebare. Poate cineva stie si-mi v-a putea raspunde. Un var de-al meu sta in Anglia, dar este ilegal. E posibil sa depuna el acolo dosarul in acest caz sau nu? Daca nu, poate mama lui sa depuna dosarul aici la consulat, avand procura de la notar? Multumesc anticipat pentru raspuns.




NUMAI daca sta legal.
guitar_iura Offline
#18 Posted : Tuesday, October 27, 2009 5:40:31 AM(UTC)
Rank: Membru Avansat

Posts: 216
Points: 666
Location: Depunere: 12.2004 | Urgentare: 05.2009 | Aviz pozitiv: 31.07.2009 | MO P1: 03.12.2009 | Juramant: 25.01.2010 | Dep. transcr. c. nastere 26.01.2010 | Ridicare c. nastere 14.04.2010 | Depunere CI 19.04.2010 | Ridicare CI: 26.04.2010
vlado wrote:
Am depus dosar la Roma. La inceput n-au vrut, au pus o conditie neexistenta. Am insistit, am chemat la Bucuresti si mi-au dat voie. Aveti intrebari - just rise your hand!



Salut. Poti sa ne spui exact care sunt actele necesare depunerii dosarului de redobandire a cetateniei romane la Roma? Si sa mentionezi, daca este ceva mai special/diferit decat de obicei. Am pe cineva care este interesat de procedura si cred ca ai ajuta multa lume. Normal, ca pot afla, interesandu-ma, dar, esti persoana cea mai in masura sa ne zici, fiindca ai depus deja. Multumiri.
vlado Offline
#19 Posted : Tuesday, November 03, 2009 3:25:04 AM(UTC)
Rank: Membru Avansat
Posts: 56
Points: 188
Location: Roma| Depunere (la consulatul Romaniei din Roma): Sept 2009
guitar_iura wrote:
Salut. Poti sa ne spui exact care sunt actele necesare depunerii dosarului de redobandire a cetateniei romane la Roma? Si sa mentionezi, daca este ceva mai special/diferit decat de obicei. Am pe cineva care este interesat de procedura si cred ca ai ajuta multa lume. Normal, ca pot afla, interesandu-ma, dar, esti persoana cea mai in masura sa ne zici, fiindca ai depus deja. Multumiri.


Documente sunt aceleasi. Numai in loc de cazier judiciar din Moldova, trebuie sa obtii "certificato penale" din tribunal din zona domiciliului si sa pui apostil (se pune gratis tot la tribunal). Inca din comuna ta trebuie sa prinzi o adeverinta ca esti rezident acolo. Le trebuie sa traduci in romana. Toate acte pe care depui la consulat vor fi legalizate si te costa in jur de 300-400 euro.
Diferit este ca n-ai nevoie de o programare prealabila. Depunea dosarelor se face orice vineri pana la 14-00.
n3o Offline
#20 Posted : Sunday, November 08, 2009 6:18:48 PM(UTC)
Rank: Incepator
Posts: 1
Points: 3
Location: Vicenza
vlado wrote:

Documente sunt aceleasi. Numai in loc de cazier judiciar din Moldova, trebuie sa obtii "certificato penale" din tribunal din zona domiciliului si sa pui apostil (se pune gratis tot la tribunal). Inca din comuna ta trebuie sa prinzi o adeverinta ca esti rezident acolo. Le trebuie sa traduci in romana. Toate acte pe care depui la consulat vor fi legalizate si te costa in jur de 300-400 euro.
Diferit este ca n-ai nevoie de o programare prealabila. Depunea dosarelor se face orice vineri pana la 14-00.


Salut.Dar traducerea unde ai făcuto, sau poate știi unde se poate de facut??
Am văzut pe site-ul consulatului de la Milano, că ofera servicii de traducere, însa nu sunt detalii referitoare la timpul de traducere, aș face oare în timp să depun documentele și să traduc cele necesare în aceeași zi?

Mai am și un alt dubiu,și poate cineva mă ajută. Am citit mai sus ca unul din punctele obligatorii ar fi valabilitatea de un an al permisului de ședere ( Soggiorno). Problema mea constă în faptul că permisul l-am primit acum o lună în urmă, și e valabil doar pana la sfârșitul lunii iulie (și dealtfel nu mi s-a întâmplat niciodată să primesc permis cu o valabilitate de un an întreg) , deci ar putea sa îmi refuze cererea la consulat din această cauză?
vlado Offline
#21 Posted : Monday, November 09, 2009 10:36:32 PM(UTC)
Rank: Membru Avansat
Posts: 56
Points: 188
Location: Roma| Depunere (la consulatul Romaniei din Roma): Sept 2009
n3o wrote:
Salut.Dar traducerea unde ai făcuto, sau poate știi unde se poate de facut??
Am văzut pe site-ul consulatului de la Milano, că ofera servicii de traducere, însa nu sunt detalii referitoare la timpul de traducere, aș face oare în timp să depun documentele și să traduc cele necesare în aceeași zi?


Glumezi??? In orice colt din oras poti gati servicii de traducere. Sau, ui-te in ziare. Fii serios, asta-i o problema foarte usoara. Sau, fa singur. Sau la consulat iti traduc, dar ai sa platesti.

n3o wrote:
Mai am și un alt dubiu,și poate cineva mă ajută. Am citit mai sus ca unul din punctele obligatorii ar fi valabilitatea de un an al permisului de ședere ( Soggiorno). Problema mea constă în faptul că permisul l-am primit acum o lună în urmă, și e valabil doar pana la sfârșitul lunii iulie (și dealtfel nu mi s-a întâmplat niciodată să primesc permis cu o valabilitate de un an întreg) , deci ar putea sa îmi refuze cererea la consulat din această cauză?


Asta-i poate fi o problema. Vorbeste cu cei responsabili din consulat, arata-i permesso.
avramol Offline
#22 Posted : Monday, December 07, 2009 7:26:03 PM(UTC)
Rank: Incepator
Posts: 1
Points: 3
Location: Verona
Am depus dosarele toata familia (rezidenti in Italia) fara ni ci o problema si foarte rapid la consulatul dim Milano.
(Multumire aparte colaboratorilor consulatului - sunt bravo - rapizi si binevoitori).
rantnick Offline
#23 Posted : Monday, December 07, 2009 9:33:00 PM(UTC)
Rank: Membru Avansat
Posts: 189
Points: 329
Location: Galati
avramol wrote:
Am depus dosarele toata familia (rezidenti in Italia) fara ni ci o problema si foarte rapid la consulatul dim Milano.
(Multumire aparte colaboratorilor consulatului - sunt bravo - rapizi si binevoitori).


Spune-mi te rog cum a fost.
Ce acte ti-au cerut in plus?
declaratiile unde le-ai facut?
ai avut nevoie si de cazier din Italia. daca da , unde l-ai obtinut si cat cosata.
E nevoie de programare pentru depunere?
Ar fi bine sa descrii cat mai amanuntit tot ce ai facut.
vlado Offline
#24 Posted : Monday, December 07, 2009 10:44:30 PM(UTC)
Rank: Membru Avansat
Posts: 56
Points: 188
Location: Roma| Depunere (la consulatul Romaniei din Roma): Sept 2009
avramol wrote:
Am depus dosarele toata familia (rezidenti in Italia) fara ni ci o problema si foarte rapid la consulatul dim Milano.
(Multumire aparte colaboratorilor consulatului - sunt bravo - rapizi si binevoitori).


spune-mi te rog, ti-au dat numarul dosarului?
dodge Offline
#25 Posted : Saturday, March 06, 2010 10:25:12 PM(UTC)
Rank: Membru Avansat

Posts: 125
Points: 365
Salut!
Am o intrebare unde se depun acum dosarele pe Vlaicu pircalab sau pe Ureche?
Cezar Offline
#26 Posted : Saturday, March 06, 2010 11:13:53 PM(UTC)
Rank: Membru Avansat

Posts: 655
Points: 2,013
Location: Macaronia
dodge wrote:
Salut!
Am o intrebare unde se depun acum dosarele pe Vlaicu pircalab sau pe Ureche?



Mai ai sa scrii una si aceeasi in toate topicurile????
1 user thanked cezar_g for this useful post.
dodge Offline
#27 Posted : Sunday, March 07, 2010 11:14:25 AM(UTC)
Rank: Membru Avansat

Posts: 125
Points: 365
cezar_g wrote:
dodge wrote:
Salut!
Am o intrebare unde se depun acum dosarele pe Vlaicu pircalab sau pe Ureche?



Mai ai sa scrii una si aceeasi in toate topicurile????

Am scris pentru ca nu toti forumistii se uita pe toate topicurile,iaca de ce....
lgnet Offline
#28 Posted : Wednesday, April 21, 2010 5:25:22 PM(UTC)
Rank: Membru Avansat

Posts: 33
Points: 99
Location: Moldova,Chisinau
andrei555 wrote:
Buna,
am permis de sedere in Spania pe mai multi ani, adica sunt total legal aici cu acte in regula.
Ma intereseaza aceeasi intrebare, pot eu depune dosarul pentru REDOBINDIREA cetateniei romane la consulatele din Spania?
In caz ca da, este nevoie pentru asta din nou de programari pentru primire?

Poate cineva are ceva sfaturi din propria experienta in domeniul dat....


Va rog sa raspundeti la intrebarea de mai sus,daca cunoaste cineva.
yarkii Offline
#29 Posted : Wednesday, April 21, 2010 5:32:03 PM(UTC)
Rank: Membru Avansat
Posts: 279
Points: 846
Location: Chisinau/Dosar depus Iasi/27.04.2010
lgnet wrote:
andrei555 wrote:
Buna,
am permis de sedere in Spania pe mai multi ani, adica sunt total legal aici cu acte in regula.
Ma intereseaza aceeasi intrebare, pot eu depune dosarul pentru REDOBINDIREA cetateniei romane la consulatele din Spania?
In caz ca da, este nevoie pentru asta din nou de programari pentru primire?

Poate cineva are ceva sfaturi din propria experienta in domeniul dat....


Va rog sa raspundeti la intrebarea de mai sus,daca cunoaste cineva.


Omule e stau in Moldova, vrei sa sun eu la consulatul roman din spanie si sa intreb??? Pentruca tie tii lene sa afli numarul de telefon de la consulat, si sa le adresezi aceasta intrebare???!!!

Consulatul general al României - Barcelona (Spania)
Adresa: C/San Juan de la Salle 35 bis (08022), Barcelona
Intrare pentru public: Alcoy 22
Telefon: 0034 934 344 345 sau 0034 934 344 223;
Numere de telefon fixe cu robot: 0034 934 34 11 08;
0034 934 34 11 39;
0034 934 34 02 20;
0034 934 18 27 52;
0034 934 18 50 88;
0034 934 18 35 07;
0034 934 16 15 35;
0034 932 54 76 66
Numar telefon urgenţe: 0034 661 547 853
Fax: 0034 934 341 109
E-mail: consuladogeneralenbarcelo@telefonica.net
Website: http://barcelona.mae.ro

Consul General: Radu IONESCU
dolce-vitta Offline
#30 Posted : Wednesday, April 21, 2010 5:49:22 PM(UTC)
Rank: Membru Avansat

Posts: 335
Points: 1,001
Location: Chisinau , cererea catre Consulat in 2003, invitatia 2008 decembrie dosarul depus ianuarie 2009, urgentari si petitii..sute..aviz pozitiv 9 martie 2010 dupa spusele Dir.cet..Ordinul..cred ca la vara...
na mura in gura
ambasara Romaniei in Madrid
http://www.madrid.mae.ro...php?lang=ro&id=8965

Redobândirea cetăţeniei române





1. Actele necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, de către persoanele care au pierdut cetăţenia română înainte de 22 decembrie 1989 şi descendenţi de gr.I şi II ai acestora:

În conformitate cu art. 101 din Legea cetăţeniei române nr.21/1991, republicată şi modificată prin Legea 405/2003, acestea sunt următoarele:

Cerere redobândire cetăţenia română original şi copie legalizată;
copie legalizată a buletinului sau a cărţii de identitate a soţului (pentru persoanele căsătorite cu cetăţeni români);
cazier judiciar din România (valabil 6 luni de la data emiterii);
cazier judiciar din strainatate - valabil 1 an de la data emiterii - traducere legalizată în limba română şi copie xerox a originalului;
acte de stare civilă (certificat de naştere, căsătorie, etc.) - copii legalizate pentru titulari şi ascendenţi (părinţi, bunici) foşti cetăţeni români; daca actele de stare civilă au fost întocmite în străinatate, se vor anexa şi traduceri legalizate în limba română; copiile şi traducerile legalizate notarial în ţara de reşedintă vor fi, dupa caz, apostilate sau supralegalizate;
dovada scrisă (adeverinţă) privind data pierderii sau a ridicării neimputabile a cetăţeniei române sau adeverinţă din care să rezulte că localitatea de naştere s-a aflat pe teritoriul României până în august 1940 (de la Direcţia de Evidenţă Informatizată a Persoanei, copia documentului de aprobare a renunţării la cetăţenia română, alt document eliberat de o autoritate competentă, de ex. stare civilă, evidenţa populaţiei, primarie, arhivele statului, arhivele judeţene etc.) sau documente personale;
declaraţie autentificată din care să rezulte dacă a mai depus sau nu o altă cerere de redobândire a cetăţeniei române;
declaraţie autentificată din care sa rezulte că în prezent nu întreprinde şi nu sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept ori a siguranţei naţionale şi nici în trecut nu a desfăşurat asemenea activităţi;
declaraţie scrisă personal, la depunerea cererii, din care să rezulte menţinerea domiciliului în străinatate sau stabilirea domiciliului în România. Aceeaşi opţiune se face ţi pentru copiii minori pentru care se solicită redobândirea cetăţeniei române;
copii legalizate ale certificatelor de stare civila pentru copiii minori ai solicitanţilor şi consimţământul pentru obţinerea cetăţeniei române dat prin declaraţie autentificată de către minorii de peste 14 ani;
acordul părinţilor pentru dobândirea cetăţeniei de către copiii minori, dat prin declaraţie autentificată;
taxa de publicare a Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial
La momentul depunerii cererii se vor completa formularul şi lista cu date personale.

Sunt acceptate autentificările ţi legalizările efectuate de Secţia Consulară a Ambasadei României sau de către notari publici din România.

IMPORTANT!

CEREREA SE DEPUNE PERSONAL. Numai în cazuri temeinic justificate (dovedite cu înscris oficial) cererea se poate depune prin mandatar cu procură specială autentificată.
CERERILE SE PRIMESC NUMAI ÎNSOŢITE DE TOATE DOCUMENTELE
Ambasada României în Regatul Spaniei
Adresa: Avenida de Alfonso XIII nr. 157, Madrid 28016
Telefoane:
relatii publice : 0034 913.501.881; 0034 913.597.623;
0034 913.504.436; 0034 913454553; 0034 914137412;
0034 914137425

Atasat pe probleme de munca si sociale - Ministerul Muncii Familiei si Protectiei Sociale: 0034.913.591.576
Atasat Ministerul Administratiei si Internelor : 0034.913.595.087
Atasat Ministerul Apararii Nationale : 0034.913.598.469


Fax: 00 34 913.452.917
Site Web: http://madrid.mae.ro/
E-mail: secretariat@embajadaderumania.es
Program de lucru: luni-vineri 9:00-14:00 şi 15:00-18:00

Secţia Consulară
Adresa: La Vaguada-Fuencarral, Avda. Cardenal Herrera Oria, nr.134, Madrid 28034

Telefon de urgenta : cazuri de deces sau accidente rutiere 0034-649.656.032

Telefoane relatii publice :
0034 917.344.004; 0034 917.340.182; 0034 917.342.993;
0034 917.345.667; 913.720.832

Fax: 0034 914.165.025
E-mail: secretariado@consuladoderumania.e.telefonica.net
Program de lucru: luni-vineri 9.00 - 17.00
Va reamintim ca, din cauza numeroaselor solicitari telefonice ale cetatenilor romani si straini, nu este posibila preluarea tuturor apelurilor. De aceea, va rugam sa folositi si celelalte mijloacele de comunicare si indeosebi e-mail-ul secretariado@consuladoderumania.e.telefonica.net pentru contactarea Consulatului sau siteul www.madrid.mae.ro pentru obtinerea informatiilor consulare.

Secţia Consulară a Ambasadei României la Madrid are în jurisdicţie următoarele provincii

· Comunidad de Madrid
· Castilla y León (León, Palencia, Burgos, Zamora, Valladolid, Soria, Salamanca, Ávila , Segovia)
· Insulele Canare

Daca resedinta dvs. nu este in una din aceste provincii, consultati rubrica Alte misiuni


Potrivit art. 134 din Codul Muncii cu modificările şi completările ulterioare, zilele de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, sunt următoarele:

- 1 şi 2 ianuarie;

- prima şi a doua zi de Paşti

- 1 mai;

- prima şi a doua zi de Rusalii;

- Adormirea Maicii Domnului;

- 1 decembrie;

- prima şi a doua zi de Crăciun.

.
lgnet Offline
#31 Posted : Thursday, May 13, 2010 5:43:01 PM(UTC)
Rank: Membru Avansat

Posts: 33
Points: 99
Location: Moldova,Chisinau
yarkii wrote:
lgnet wrote:
andrei555 wrote:
Buna,
am permis de sedere in Spania pe mai multi ani, adica sunt total legal aici cu acte in regula.
Ma intereseaza aceeasi intrebare, pot eu depune dosarul pentru REDOBINDIREA cetateniei romane la consulatele din Spania?
In caz ca da, este nevoie pentru asta din nou de programari pentru primire?

Poate cineva are ceva sfaturi din propria experienta in domeniul dat....


Va rog sa raspundeti la intrebarea de mai sus,daca cunoaste cineva.


Omule e stau in Moldova, vrei sa sun eu la consulatul roman din spanie si sa intreb??? Pentruca tie tii lene sa afli numarul de telefon de la consulat, si sa le adresezi aceasta intrebare???!!!

Consulatul general al României - Barcelona (Spania)
Adresa: C/San Juan de la Salle 35 bis (08022), Barcelona
Intrare pentru public: Alcoy 22
Telefon: 0034 934 344 345 sau 0034 934 344 223;
Numere de telefon fixe cu robot: 0034 934 34 11 08;
0034 934 34 11 39;
0034 934 34 02 20;
0034 934 18 27 52;
0034 934 18 50 88;
0034 934 18 35 07;
0034 934 16 15 35;
0034 932 54 76 66
Numar telefon urgenţe: 0034 661 547 853
Fax: 0034 934 341 109
E-mail: consuladogeneralenbarcelo@telefonica.net
Website: http://barcelona.mae.ro

Consul General: Radu IONESCU


Daca nu cunosti ,nu-i nevoie sa te deranjezi sa raspunzi la intrebari.Nu intimplator aceste intrebari au fost puse,cei de la consulatul din Barselona nu vor sa ridice receptorul.Fratele meu a sunat de nenumarate ori la toate numerele de telefoane(numai la cel de urgenta nu a sunat) si nimic.La e-mail la fel nu raspund.De aceea daca cunoaste cineva in ce zile primesc dosarele sau alte detalii,va rog sa scrieti pe site.Multumesc
lgnet Offline
#32 Posted : Thursday, May 13, 2010 5:49:45 PM(UTC)
Rank: Membru Avansat

Posts: 33
Points: 99
Location: Moldova,Chisinau
dolce-vitta wrote:
na mura in gura
ambasara Romaniei in Madrid
http://www.madrid.mae.ro...php?lang=ro&id=8965

Redobândirea cetăţeniei române





1. Actele necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, de către persoanele care au pierdut cetăţenia română înainte de 22 decembrie 1989 şi descendenţi de gr.I şi II ai acestora:

În conformitate cu art. 101 din Legea cetăţeniei române nr.21/1991, republicată şi modificată prin Legea 405/2003, acestea sunt următoarele:

Cerere redobândire cetăţenia română original şi copie legalizată;
copie legalizată a buletinului sau a cărţii de identitate a soţului (pentru persoanele căsătorite cu cetăţeni români);
cazier judiciar din România (valabil 6 luni de la data emiterii);
cazier judiciar din strainatate - valabil 1 an de la data emiterii - traducere legalizată în limba română şi copie xerox a originalului;
acte de stare civilă (certificat de naştere, căsătorie, etc.) - copii legalizate pentru titulari şi ascendenţi (părinţi, bunici) foşti cetăţeni români; daca actele de stare civilă au fost întocmite în străinatate, se vor anexa şi traduceri legalizate în limba română; copiile şi traducerile legalizate notarial în ţara de reşedintă vor fi, dupa caz, apostilate sau supralegalizate;
dovada scrisă (adeverinţă) privind data pierderii sau a ridicării neimputabile a cetăţeniei române sau adeverinţă din care să rezulte că localitatea de naştere s-a aflat pe teritoriul României până în august 1940 (de la Direcţia de Evidenţă Informatizată a Persoanei, copia documentului de aprobare a renunţării la cetăţenia română, alt document eliberat de o autoritate competentă, de ex. stare civilă, evidenţa populaţiei, primarie, arhivele statului, arhivele judeţene etc.) sau documente personale;
declaraţie autentificată din care să rezulte dacă a mai depus sau nu o altă cerere de redobândire a cetăţeniei române;
declaraţie autentificată din care sa rezulte că în prezent nu întreprinde şi nu sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept ori a siguranţei naţionale şi nici în trecut nu a desfăşurat asemenea activităţi;
declaraţie scrisă personal, la depunerea cererii, din care să rezulte menţinerea domiciliului în străinatate sau stabilirea domiciliului în România. Aceeaşi opţiune se face ţi pentru copiii minori pentru care se solicită redobândirea cetăţeniei române;
copii legalizate ale certificatelor de stare civila pentru copiii minori ai solicitanţilor şi consimţământul pentru obţinerea cetăţeniei române dat prin declaraţie autentificată de către minorii de peste 14 ani;
acordul părinţilor pentru dobândirea cetăţeniei de către copiii minori, dat prin declaraţie autentificată;
taxa de publicare a Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial
La momentul depunerii cererii se vor completa formularul şi lista cu date personale.

Sunt acceptate autentificările ţi legalizările efectuate de Secţia Consulară a Ambasadei României sau de către notari publici din România.

IMPORTANT!

CEREREA SE DEPUNE PERSONAL. Numai în cazuri temeinic justificate (dovedite cu înscris oficial) cererea se poate depune prin mandatar cu procură specială autentificată.
CERERILE SE PRIMESC NUMAI ÎNSOŢITE DE TOATE DOCUMENTELE
Ambasada României în Regatul Spaniei
Adresa: Avenida de Alfonso XIII nr. 157, Madrid 28016
Telefoane:
relatii publice : 0034 913.501.881; 0034 913.597.623;
0034 913.504.436; 0034 913454553; 0034 914137412;
0034 914137425

Atasat pe probleme de munca si sociale - Ministerul Muncii Familiei si Protectiei Sociale: 0034.913.591.576
Atasat Ministerul Administratiei si Internelor : 0034.913.595.087
Atasat Ministerul Apararii Nationale : 0034.913.598.469


Fax: 00 34 913.452.917
Site Web: http://madrid.mae.ro/
E-mail: secretariat@embajadaderumania.es
Program de lucru: luni-vineri 9:00-14:00 şi 15:00-18:00

Secţia Consulară
Adresa: La Vaguada-Fuencarral, Avda. Cardenal Herrera Oria, nr.134, Madrid 28034

Telefon de urgenta : cazuri de deces sau accidente rutiere 0034-649.656.032

Telefoane relatii publice :
0034 917.344.004; 0034 917.340.182; 0034 917.342.993;
0034 917.345.667; 913.720.832

Fax: 0034 914.165.025
E-mail: secretariado@consuladoderumania.e.telefonica.net
Program de lucru: luni-vineri 9.00 - 17.00
Va reamintim ca, din cauza numeroaselor solicitari telefonice ale cetatenilor romani si straini, nu este posibila preluarea tuturor apelurilor. De aceea, va rugam sa folositi si celelalte mijloacele de comunicare si indeosebi e-mail-ul secretariado@consuladoderumania.e.telefonica.net pentru contactarea Consulatului sau siteul www.madrid.mae.ro pentru obtinerea informatiilor consulare.

Secţia Consulară a Ambasadei României la Madrid are în jurisdicţie următoarele provincii

· Comunidad de Madrid
· Castilla y León (León, Palencia, Burgos, Zamora, Valladolid, Soria, Salamanca, Ávila , Segovia)
· Insulele Canare

Daca resedinta dvs. nu este in una din aceste provincii, consultati rubrica Alte misiuni


Potrivit art. 134 din Codul Muncii cu modificările şi completările ulterioare, zilele de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, sunt următoarele:

- 1 şi 2 ianuarie;

- prima şi a doua zi de Paşti

- 1 mai;

- prima şi a doua zi de Rusalii;

- Adormirea Maicii Domnului;

- 1 decembrie;

- prima şi a doua zi de Crăciun.

.

Multumesc,asta stiam deja.Am invatat a cauta pe Google.zambet
deniska Offline
#33 Posted : Monday, August 16, 2010 9:30:54 PM(UTC)
Rank: Membru
Posts: 10
Points: 30
salut la toata lumea! deci cazul meu e asa am depus dosarul pe 10 mai 2010 la consulatul romaniei de la milano, si acum in luna august am fost la bucuresti la dc sa aflu starea si numarul dosarului si miau zis ca inca nui ajuns si nau nici o informatie in legatura cudosarul depus, care imi spune ce pasi treb sa fac sa afl numarul . sau sa urgentez.Brick wall
Users browsing this topic
Vizitator
Forum Jump  
You cannot post new topics in this forum.
You cannot reply to topics in this forum.
You cannot delete your posts in this forum.
You cannot edit your posts in this forum.
You cannot create polls in this forum.
You can vote in polls in this forum.